fbpx

Despre mine

Eu sunt Teo. Mamă, soție, fiică, soră, prietenă. Și, pentru cei mai mulți, jurnalist. Am îmbrățișat profesia aceasta în urmă cu 12 ani și în tot acest timp m-am trezit dimineața cu mulțumirea că fac ceea ce-mi place.

Cum am decis să candidez

În toți anii în care am avut ocazia de a-i observa pe politicieni și acțiunile lor am aflat cum se face dar, mai ales, cum NU se face administrație publică și politică. Discursurile goale de conținut și îndoielnice ca formă, lipsa de respect față de cetățeni, minciuna, ipocrizia și lipsa busolei morale, pe toate acestea le-am văzut și le-am asimilat ca exemple despre cum nu trebuie să acționez. Nu de puține ori am dezbătut cu alți colegi jurnaliști despre cum ar fi trebuit să se întâmple lucrurile și cum se întâmplau în realitate.

Bogdan Roman

Omul cifrelor și al analizei pe mai multe niveluri, 16 ani de antreprenoriat, 3 ani de activitate în asociațiile care militează pentru autostrăzile Moldovei, co-fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei, inițiator al planului de mobilitate urbană durabilă “Roman. Un nou început”.

Ovidiu Albert

Omul care făurește destine și dincolo de școală, profesor de 22 de ani, doctor în istorie începând din 2005, beneficiar a două burse doctorale la Universitatea Julius Maximilian din Würzburg, Germania, voluntariat național și internațional și președinte al Asociației Mușatinii.

Adrian Gherghel

Omul care bucură oameni, experiență de peste 10 ani în vânzări ca director de magazin și director zonal, peste 10 ani de antreprenoriat de la concept la aplicabilitate, freelancer colaborator la Central European News.

Lidia Ostahie

Omul care nu ascunde problemele sub preș, 25 de ani de experiență în asistență medicală pe secția de psihiatrie și Centrul de sănătate mintală, fost director de îngrijiri în cadrul Spitalului Roman, implicată activ în proiecte de interes civică, iubitoare de literatură și plimbări în natură.

Roxana Chirica

Omul care vorbește cu 500 de oameni pe zi, studii de specialitate în comerț, 13 ani de activitate în cadrul unei companii private, 10 ca referent gestiune economică și 2 ca șef raion, cu focus pe coordonare echipe, rulaj, consultanță și respectarea valorilor de căpătâi în relația cu oamenii.

Andrei Neculau

Omul care găsește claritate în toate provocările, licențiat în Inginerie și Management Industrial la Universitatea Tehnică Cluj–Napoca, masterand în Bussines Management, experiență relevantă atât în poziția de angajat colaborator în companii străine, cât și în antreprenoriat.

George Murariu

Omul care are termen de comparație, născut, crescut în Roman, dar călit în străinătate, dublă cetățenie – română și britanică -, radioamator, pasionat de electronică și calculatoare, atent la nevoile celor din jur și ancorat la viziunea dezvoltării în sens european a comunității romașcane.

Ioana Papară

Omul cu sufletul pe tavă, 20 de ani de experiență în comerț și în educarea după principii solide a doi copii talentați, conectată la greutățile caracteristice vieții de zi cu zi a romașcanilor obișnuiți, pe care își dorește să îi reprezinte cu bună credință în aparatul administrativ.

Ovidiu Chirica

Omul care îmbrățișează schimbarea, licențiat în Automatism, reparatii, întreținere, exploatare echipamente și utilaje industriale, 16 ani de experiență ca angajat în mediul privat, din care 14 cu focus pe coordonare echipe, gestionarea mărfii și practicarea diplomației.

Primele 100 de zile

Politicienii ne-au obișnuit să facă ceva pentru alegători pe ultima sută de metri, după patru ani, chiar în pragul unei runde de alegeri. Consider că, la Primăria Roman, schimbările în administrație trebuie să se vadă imediat, de accea vom implementa mai multe măsuri chiar în primele 100 de zile de mandat.

Proiecte care vor pune Romanul pe primul loc

Investiții majore

  • O nouă sursă de captare a apei, cartografierea și modernizarea rețelei de transport

În septembrie 2019, o simplă lucrare de infrastructură în comuna Cordun a lăsat romașcanii fără apă pentru mai multe luni. Situația a pus în pericol sănătatea cetățenilor și a afectat aproape toate afacerile din oraș și împrejurimi. Evenimentul a scos la iveală faptul că Romanul are vulnerabilități majore în ceea ce privește alimentarea cu apă: avem o singură sursă de captare a apei, care depinde în mare măsură de condițiile meteorologice; în plus, rețeaua de apă este neperformantă, astfel că mai bine de jumătate din apa captată din zona Pildești – Simionești se pierde pe drum și nu ajunge la robinete. Un astfel de eveniment se poate repeta oricând, având în vedere că investițiile în infrastructura de transport a apei au lipsit sau nu au fost aplicate coerent.

Soluțiile IPM Roman:

  • O nouă sursă de capatare pentru apa romașcanilor

Zeci de mii de romașcani nu trebuie să depindă de o singură sursă de captare a apei, fără să existe măcar o alternativă. Vrem ca Romanul să aibă o a două sursă de captare, prin forarea de puțuri de mare adâncime. Specialiștii consultați de ÎPM Roman au confirmat faptul că varianta captării de suprafață din râurile Moldova ori Siret nu este viabilă, întrucât apa are impurități ce ar afecta sănătatea oamenilor, în lipsa unei tratări corespunzătoare. O tratare de acest tip ar fi, însă, extrem de costisitoare, iar prețul apei ar crește foarte mult, lucru pe care nimeni nu și-l dorește.

Puțurile de mare adâncime au mai multe avantaje: apa din subteran ajunge la suprafață curată, fără a fi afectată în mod semnificativ de poluare, tratarea va costa mai puțin, captarea se va face folosind forța apei, deci cu mai puține costuri de energie electrică. În plus, puțurile de mare adâncime nu sunt atât de afectate de secetă ca puțurile de mică adâncime (cum se întâmplă cu cele de la Pildești – Simionești).

    Sectorizarea rețelei de alimentare cu apă

Cu tehnologia existentă în zilele noastre, sectorizarea rețelei de distribuție a apei este posibilă și accesibilă. Avariile trebuie rezolvate local, astfel încât să afecteze cât mai puțin activitatea oamenilor.

  • Cartografierea și modernizarea rețelei de transport a apei

Modernizarea rețelei de transport a apei nu se va putea face în mod coerent, fără ca mai întâi să știm exact pe unde trece fiecare conductă. Realizarea hărții rețelei de transport a apei se face cu aparate pentru detectare acustică, aceleași aparate fiind folosite pentru detectarea avariilor subterane ce duc la pierderi declarate a peste 50% din apa pompată în rețea.

  • Investiții asumate prin contract

Romașcanii sunt cei mai buni clienți din județ pentru compania de apă. Această calitate trebuie răsplătită. Compania de apă trebuie să-și asume clar realizarea a unor investiții anuale în Roman, cu o valoare care să corespundă în mod echitabil plăților pe care romașcanii le fac pentru acest serviciu.

  • Monitorizarea calității apei de către Primărie

Primăria trebuie să se preocupe activ de calitatea apei potabile. Colectarea periodică de probe de apă, testarea acestora în laboratoare independente și publicarea rezultarelor va duce la o siguranță mai mare privind consumul apei care curge la robinet, mai ales că aceasta este folosită pentru prepararea hranei.

Sursa de finanțare: Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Prioritatea 2. Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, Prioritatea 4.1 Managementul inundațiilor și a secetei.

  • Asfaltul proaspăt turnat rămâne intact: investiții în sincron cu furnizorii de utilități și comunicații

Lipsa de colaborare interinstituțională a dus de multe ori la situații absurde: o stradă proaspăt asfaltată, care era spartă la scurt timp pentru că se intervenea la rețeaua de apă, canal, gaz. Pe lângă disconfort și poluare, cheltuielile finale sunt mai mari, iar asfaltul peticit arată și se simte cum nu se poate mai rău.

Soluția IPM Roman:

În trimestrul IV al fiecărui an se întocmește un plan de achiziții pentru anul care urmează. Pe baza acestui plan de achiziții, furnizorii de utilități vor fi informați despre străzile care urmează a fi reparate/modernizate, iar aceștia vor interveni în aceeași perioadă la rețele subterane. Mai mult, pentru fiecare stradă la care se va interveni, canalizația (spațiul pentru fire de electricitate și comunicații) va deveni un punct obligatoriu: fără multitudinea de fire inestetice între stâlpi.

Administrație pentru fiecare

  • Atragerea celor mai buni specialiști în administrația locală

Salariile din administrația locală sunt deja motivante, lucru care a dus la numeroase suspiciuni cu privire la corectitudinea organizării concursurilor de angajare. Ofertele de muncă din administrația publică trebuie să fie cât mai cunoscute publicului larg, astfel ca cei mai buni specialiști să aibă șansa de a lucra în cadrul Primăriei sau în instituțiile subordonate iar concursurile de angajare trebuie organizate transparent.

Souția IPM Roman:

  1. Publicarea în presa locală și în social media a tuturor concursurilor de angajare, astfel încât informația să ajungă la cât mai mulți oameni;
  2. Organizarea concursurilor de angajare în spații special amenajate, cu înregistrare audio-video și cu păstrarea pentru cel puțin șase luni a imaginilor, astfel încât corectitudinea organizării unui concurs să poată fi ușor de verificat.
  • Transparență în cheltuirea banului publicc

Toate facturile și contractele administrației publice locale vor fi publicate pe site-ul instituției, cu excepția informațiilor cu caracter personal sau a celor care sunt supuse unor clauze speciale (soluții inovative, protejate prin brevete sau patente de invenții).

  • Consultări reale și periodice cu cetățenii

În fiecare lună, romașcanii vor putea sta de vorbă cu primarul chiar în zona în care locuiesc, prin audiențele din cartiere.

Grupurile de consultare publică înființate pe lângă Primăria Roman vor deveni parteneri de dialog real în fiecare trimestru sau de câte ori este nevoie. Ideile acceptate pentru implementare vor publicate împreună cu un calendar de implementare ce va putea fi monitorizat de orice romașcan.

  • Audit în primărie

La început de mandat vom comanda un audit extern în primărie în baza căruia vom lua toate măsurile necesare stopării cheltuielilor intile și discreționare. De asemenea vom analiza cu atenție activitatea angajaților publici ce au avut reclamații în ultimii doi ani și nu vom ezita să luăm măsurile necesare.

  • Audit la asociațiile de proprietari

Mulți romașcani s-au plâns de asociațiile de proprietari. Legislația actuală nu permite desființarea asociațiilor, dar acestea pot fi reorganizate pentru a fi cu adevărat eficiente. Vom implementa un sistem de control și auditare a asociațiilor, iar rezultatele vor fi trimise tuturor locatarilor din asociație împreună cu recomandări de remediere a deficiențelor constatate.

Sănătate cu demnitate

  • Modernizarea Policlinicii Roman

Policlinica Roman va fi modernizată, iar situații aberante precum ortopedia-traumatologia la etajul II, vestiarul improvizat de pe casa scării pentru femeia de serviciu, plasticul de la ferestre care ține loc de sticlă vor deveni doar o amintre urâtă.

Sursa de finanțare: Programul Operațional Sănătate (POS) 2021-2027

  • Ascultăm vocea pacienților

Calitatea serviciilor pe care le oferă Spitalul Municipal de Urgență Roman va fi evaluată de beneficiarii direcți: pacienții. O linie telefonică specială cu număr scurt va fi pusă la dispoziția pacienților iar aceștia vor putea reclama, asumat sau anonim, situații din spital. Un formular de feedback va fi postat pe site-ul Primăriei, astfel ca răspunsurile cetățenilor să ne parvină în mod direct. Atât numărul liniei telefonice cât și adresa formularului vor fi afișate în toate încăperile din spital și policlinică.

  • Sprijin pentru angajații cinstiți: pacientul misterios

Angajații din Spitalul Roman care sunt dedicați profesiei lor sunt nedreptățiți de oamenii revoltați, care spun că “tot” personalul medical se comportă inadecvat față de pacienți și aparținători. Vom trimite în spital pacientul misterios, al cărui rol va fi de a observa modul în care cadrele medicale interacționează cu bolnavii. Exemplele pozitive, atât cele rezultate în urma vizitei pacientului misteriors cât și cele rezultate în urma competării formularului de feedback sau în urma apelurilor la linia telefonică specială, vor fi evidențiate pentru a fi cunoscute de întreaga comunitate.

  • “Linia vieții”

Părinți și bunici din Roman nu se vor mai simți atât de singuri dacă vor fi contactați telefonic în fiecare săptămână de voluntari și personal din cadrul Direcției de Asistență Socială. Scopul acestui proiect este acela de a oferi sprijin moral și de a-i ajuta să rezolve cât mai ușor chestiuni pe care cei trecuți de o anumită vârstă nu le post gestiona singuri. Totodată, prin contactul permanent se pot identifica nevoile specifice fiecăruia în conformitate cu gradul de sănătate și se va putea acționa rapid înainte ca situația să se agraveze. Dacă un astfel de serviciu ar fi existat, probabil că multe dintre cazurile în care pompierii găsesc persoane decedate în casă nu ar mai fi avut loc.

Liniște și siguranță

  • Poliția Locală în slujba oamenilor

Vom începe prin a face un audit la Poliția Locală, audit ce-i va viza pe șefi și pe toți lucrătorii care au înregistrat reclamații în ultimii doi ani. Vom analiza cu atenție activitatea desfășurată și modul în care au intereacționat cu cetățenii. Vom reorganiza Poliția Locală astfel încât aceasta să reintre în slujba comunității, să fie prezentă în toate cartierele orașului și să existe o interacțiune civilizată între polițiștii locali și cetățeni.

  • Senzori de zgomot în zonele cu reclamații

Vom instala senzori de zgomot ce vor monitoriza nivelul de decibeli în zonele cu reclamații. Astfel, Poliția Locală va putea interveni prompt atunci când liniștea locuitorilor este încălcată.

  • Modernizarea și extinderea rețelei de supraveghere video

Instalăm camere de luat vederi performante cu ajutorul cărora vom putea identifica persoanele care distrug bunurile publice sau particulare.

  • Poligon pentru școlile de șoferi

Condițiile în care viitorii șoferi învață să stăpânească mașina sunt total improprii, primele lecții de șofat desfășurându-se pe străzi publice, nu într-un spațiu amenajat așa cum ar fi mai sigur pentru toată lumea. Instructorii auto se plâng că nu au găsit înțelegere la administrația locală, iar singurul loc în care ar mai fi putut să le predea cursanților lecții de îndemânare, poligonul din Favorit, a fost scos pe piața imobiliară de Primărie.

Ne propunem să construim un poligon auto în care cursanții să poată exersa în condiții de siguranță și fără stresul traficului.

Educație pentru viitor

  • Clase de robotică

Tinerii de azi trebuie pregătiți pentru viitorul de mâine. Acest lucru nu se poate face cu o programă școlară necorespunzătoare sau fără acces la materiale de studiu adecvate.

Medicina, transporturile, construcțiile, agricultura sau logistica sunt doar câteva dintre domeniile în care robotica reprezintă prezentul și trei sferturi din joburile cu cea mai rapidă creștere necesită o bună pregătire STEM (science, technology, engineering, math). Vrem să oferim tinerilor șansa de a învăța ceea ce acum nu se predă la școală.

Vom înființa un program de excelență pentru elevi, în care robotica, programarea și alte cursuri conexe să devină accesibile oricui dorește să învețe, dar nu are acasă resursele necesare.

Sursa de finanțare: Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO) 2021-2027

  • Învățământ dual

Firmele care au nevoie de personal oferă adesea, de nevoie, specializarea la locul de muncă. Învățământul dual este soluția care se aplică cu succes în alte localități din țară, dar care nu a fost considerată prioritară la Roman.

Sursa de finanțare: Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO) 2021-2027

  • Programe educaționale cu universitățile din regiune

Deschiderea perspectivei tinerilor cât mai devreme oferă un avantaj acestora în alegerea profesiei. Programe educaționale care să se realizeze împreună cu universitățile din regiune vor crește calitatea actului educațional, vor oferi alternative elevilor și vor crea premisele pentru ca Romanul, inima Moldovei, să devină reper de excelență în nord-estul țării.

  • Bani pentru transportul tinerilor care primesc burse Erasmus+

Îi încurajăm pe tineri să exploreze lumea și să se întoarcă acasă, să implementeze la Roman exemplele pozitive din alte părți. Vom deconta transportul tinerilor romașcani care obțin burse Erasmus+, punând astfel umărul la dezvoltarea viitorilor adulți.

Sursa de finanțare: bugetul local

  • Reînființarea de laboratoare în școli

Multe dintre laboratoarele din școli au fost sacrificate pentru a se crea clase de sine stătătoare, în timp ce laboratoarele existente au puțin material adecvat pentru studiu. Un perete văruit, o bancă nouă și o toaletă decentă sunt doar bazele pentru a primi elevii, nu și condițiile suficiente pentru desfășurarea lecțiilor la școală.

  • Spații de învățare în școli

Bibliotecile școlare nu mai sunt atât de frecventate de elevi, dar acestea nu trebuie desființate, ci transformate în spații de învățare pentru elevii care fac naveta și transportul public este la o oră nepotrivită sau pentru cei care vor să învețe și să lucreze mai degrabă la școală decât acasă. Vom aloca fonduri pentru ca aceste spații să devină centre de atracție în fiecare unitate de învățământ. Aceste măsuri se vor aplica când pandemia va fi ținută sub control și ne vom întoarce cu toții la activitățile noastre, așa cum erau înainte.

  • Program de controale oftolmologice și stomatologice gratuite

Coordonarea unor campanii periodice pentru ca elevii să beneficieze în mod gratuit de un control stomatologic și unul oftalmologic în fiecare an. Astfel, eventualele probleme vor fi detectate din timp, iar costurile ameliorării sau eliminării situațiior descoperite vor fi mai mici.

Un oraș mai verde, oameni mai sănătoși

Sura de finanțare: Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027

  • Parcări moderne în locul dungilor pe asfalt

Deficitul de locuri de parcare afectează deplasarea, atât a celorlalte autovehicule, cât și a pietonilor, însă asigurarea unui număr de locuri de parcare suficient de mare nu va fi niciodată posibilă în lipsa unei strategii de prioritizare a transportului în comun și de control a numărului de autovehicule, care are o tendință de creștere.

E timpul pentru parcări moderne, acoperite, dotate cu sisteme de supraveghere video, în care locul se rezervă prin aplicație, ce vor respecta estetica și arhitectura zonelor în care se vor amenaja; spațiile de deasupra acestor construcții vor fi grădini publice sau terenuri de sport.

  • Transport public mai eficient

Traseele de autobuz trebuie optimizate, pentru ca romașcanii să ajungă mai repede la destinație. O altă măsură care se impune: bilete pentru intervale orare. În loc să cumperi două bilete când e nevoie să schimbi mijlocul de transport, achiziționezi unul – valabil o oră, sau trei ore, sau o zi.

  • Arbori, nu trunchiuri fără coroană

Toaletarea arborilor nu se va mai face după actualul model: trunchiuri goale, fără ramuri. Copacii vor avea coroană bogată, vor produce oxigen și vor face umbră pietonilor. Pe lângă toaletarea atentă, plantarea de noi arbori se va face cu gândul la traseele folosite de romașcanii care circulă pe jos: plimbarea pe centru nu va mai însemna risc de insolație, ci plăcerea de a merge.

  • Piste pentru biciclete

Mersul cu bicicleta are numeroase beneficii: lipsa poluării, distanțarea fizică, costurile reduse. Ce lipsește acum este siguranța în trafic. Pentru aceasta avem nevoie de piste dedicate, pe care să circulăm fără să interacționăm cu alte mijloace de transport.

  • Plan de Mobilitate Urbană Sustenabilă

Toate măsurile de mai sus se vor luare în conformitate cu un Plan de Mobilitate Urbană Sustenabilă, astfel încât orice intervenție la infrastructura de transport, la spațiile verzi și la trotuare să se facă pe baza unui plan care să țină cont de dezvoltarea viitoare a orașului și care să creeze spații de deplasare interconectate pentru toate mijloacele de deplasare. În același timp, toate măsurile se vor lua în corelare cu tendințele europene și cu liniile de finanțare ale UE, profitând la maxim de fondurile nerambursabile puse la dispoziție pentru combaterea încălzirii globale.

Cultura accesibilă tuturor

Orașul lui Celibidache, al lui Jora și nu numai

Romanul este locul de naștere al lui Sergiu Celibidache, al lui Mihail Jora și a altor artiști valoroși, dar autoritățile nu au știu să construiască nimic cu acest avantaj.

Peste 5 milioane de șoferi tranzitează Romanul în fiecare an și nu există nici măcar un panou care să spună că acesta este orașul în care s-a născut Sergiu Celibodache.

În străinătate, numele Celibidache este rostit cu respect și admirație în toate capitalele continentului și dincolo de ocean. Noi trebuie să recuperăm anii pierduți, fără nicio scuză, de autorități.

  • Festivalul Internațional “Sergiu Celibidache”

Vom organiza la Roman un festival internațional dedicat lui Sergiu Celibidache și altor artiștilor romașcani care au scris istorie în muzica europeană clasică. Cultura nu trebuie să fie ceva accesibil doar unora, ci o emoție care să ne cuprindă pe toți, indiferent de vârstă sau statut social.

Sursa de finanțare: Granturile SEE și Norvegiene

  • Digitalizarea Bibliotecii Municipale

Aflată în cea mai frumoasă clădire publică din oraș, Biblioteca Municipală “George Radu Melidon” trebuie trebuie să fie în pas cu vremurile. Accesul la un fond de carte și la documente în format digital este un pas firesc pe care această instituție trebuie să-l facă.

Tinerii

  • Incubator de idei “Fabrica de bine”

Un aspect esențial pentru sustenabilitatea activităților de voluntariat și implicarea tinerilor în activități pentru comunitate este realizarea unui centru local pentru ONG-urile din Roman, mai exact un sediu unde toți tinerii implicați să își poată pune ideile la contribuție, pentru a realiza noi proiecte și evenimente locale. Acest sediu trebuie dotat pentru toate necesitățile tinerilor din Roman (săli de ședințe, săli de lectură, o sală de muzică, o sală de conferințe etc.) și e nevoie să fie accesibil 24 de ore din 24.

  • Răsplătim performanța

Instituirea unor burse de merit pentru tinerii talentați și a celor cu rezultate deosebite în activități curriculare sau extracurriculare, obținute în cadrul concursurilor sau evenimentelor locale, pe plan național și internațional. Sprijinirea tinerilor care au nevoie de materiale speciale sau o pregătire anume (ex: ședințe întreținere și recuperare pentru sportivi) pentru a obține performanță.

  • Un parc pentru tot felul de roți

Tinerii care stăpânesc arta de a manevra fără probleme trotineta, rolele, skate-ul sau BMX-ul au nevoie de un skatepark care să fie deschis tuturor și care, în același timp, să respecte normele de siguranță.

  • Comunicăm!

Comunicarea dintre tineri și administrația locală trebuie eliberată de barierele birocratice sau de cele care țin de diferența de vârstă. Toate atribuțiile ce țin de colaborarea Primăriei cu tinerii vor fi în responsabilitatea unei persoane care va ridica toate barierele, care înțelege nevoile tinerilor și care este dispusă să învețe de la aceștia.

  • Fără “nu călcați iarba”

Statul pe iarbă, cu o carte în mână, cu căștile pe urechi sau pur și simplu contemplând natura… Este o imagine pe care o vedem în multe orașe europene, dar nu și la Roman. E timpul ca acest lucru să se schimbe: statul pe iarbă, în ștrand sau în Parcul Municipal, nu trebuie să mai depindă de o zi anume. Simți nevoia să evadezi dintre patru pereți? Iei o carte, o pătură, te așezi la umbra unui copac și, dacă nu lași mizerie în urma ta, totul e în regulă.

  • Locuri incluzive de joacă și recreere

Copiii cu mobilitate redusă sunt parte a comunității. Vom amenaja două locuri de joacă și recreere, în două zone din oraș, care să fie accesibile tuturor, nu doar majorității.

Mediul de afaceri

  • Sprijin concret pentru firme

Micii întreprinzători se simt adesea copleșiți de birocrați, atunci când vor să acceseze fonduri europene sau guvernamentale. Vom deschide un birou pentru asistență în accesarea si implementarea finanțărilor nerambursabile și suport dedicat start-up-urilor.

  • Colaborare reală cu Primăria

Planul anual de achiziții, dar și necesitatea achiziționării altor servicii, lucrări sau produse, apărute pe parcursul anului, vor fi aduse la cunoștința firmelor și printr-o informare pe site-ul instituției, cu posibilitatea de abonare prin email.

  • Made in Roman

Competitivitatea produselor și serviciilor create de firme locale trebuie pusă în valoare. Vom crea un brand local “made in Roman”, un pașaport de calitate recunoscut și promovat în localitățile înfrățite și în cele în care administrația publică decontează deplasări.

  • Parc industrial

Fără un parc industrial, care să atragă noi investiții, Romanul va pierde avantajul economic pe care îl are acum. Primăria nu trebuie să mai vândă terenuri, ci să achiziționeze, să ofere facilități și să atragă firme care să diversifice oferta de muncă din zona metropolitană.

  • Hub de meserii artizanale

Va fi un loc unde să găsim un cizmar, un croitor etc. și un spațiu de ucenicie pentru cei care vor să învețe o meserie. O investiție care va pune în valoare micii meșteșugari și specificul local.

Sport

  • Reînviem sportul de performanță

Romanul va avea din nou echipe și evenimente care să ne aducă emoții și bucurii, să ne strângă din nou împreună, în același glas. De data aceasta, cu un plan de management sportiv riguros, cu transparență în cheltuirea fondurilor și cu viziune pe termen lung.

  • Deschidem terenurile de sport tuturor

În timpul vacanțelor, seara sau la sfârșit de săptămână, terenurile de sport din curțile școlilor trebuie să rămână accesibile romașcanilor. Încurajarea activității în aer liber nu se face punând lacătul pe aceste obiective. Modernizarea acestor spații va fi inclusă în planul anual de investiții.

  • Susținere pentru sportul de masă

O condiție esențială pentru a reuși în orice activitate sportivă este să fii consecvent. Activitățile sportive de masă trebuie susținute pentru a deveni periodice, altfel riscă să rămână doar un eveniment singular, iar scopul principal – oameni mai sănătoși – să nu fie atins.

Implică-te!

Spune-ne ce probleme ar trebui să rezolve primarul!  Vino în echipa noastră! Trimite un mesaj!

10 + 3 =